drumu-i lung, căldura mare


Titlu: drumu-i lung, căldura mare
Autor: Radu Aldulescu
Editura: Litera

Timp de citire: 2min⏰
  
      Radu Aldulescu (n. 29 iunie 1954, București), este un scriitor român contemporan. A debutat în 1993 la Editura Albatros, cu romanul „Sonată pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A scris scenariul filmului "Terminus Paradis" (regizat de Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția. În anul 2008 a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, pentru romanul "Mirii nemuririi". În prezent, opera sa este publicată, ca serie de autor, la Editura Cartea Românească. 
  ,,Drumu-i lung, căldura mare" este un roman dificil, ce surprinde câteva povești de dragoste, societatea sub diferite forme de guvernare.  
Acest roman este o hartă a trăirilor interioare și un tablou realist al exteriorului.  Mă voi explica, la timpul potrivit, de ce consider acest roman fiind unul dificil.
 Așa cum v-am obișnuit, vom discuta despre: plot, narator, particularități, personaje. 

Plot: Construit pe principiul unor evocări ulterioare de evenimente, romanul se deschide cu povestea de dragoste a celor doi protagoniști: Daniel Elefterescu și Florența, însă după doar câteva pagini cititorul plonjează în poveștile anterioare de dragoste ale celor doi. Daniel a avut două mari relații (eșuate) una cu Cristina și alta cu Ramona, în timp ce Florența, doar una, cu Iulian. Interesant este faptul că poveștile de dragoste construiesc un arc temporal: din vremea comunismului până la Covid. 

Personaje: Daniel Elefterescu este fiul unui nomenclaturist, protejat și profitor al regimului, cu vilă în cartierul Primăverii. 
Tatăl lui Daniel decide să-l dezmoștenească fără prea multe explicații. Florența este fiica unei moldovence mutate în București. Relația dintre cele două e un joc de putere, răsturnat la final. Cristina este fosta soție a lui Elefterescu cu care a făcut un copil și care l-a scos afară în plină iarnă din apartamentul de la Mioveni. Ramona este prima soție a lui Elefterescu, care l-a părăsit pentru că tatăl lui a hotărât să retrogradeze vila. 
 Florența, în schimb, are o relație cu Iulian, șofer de autobuz. Viața acestuia este una  zbuciumată, îmbibată de acte și momente ce surprind sărăcia și greutățile vieții. 
Pe lângă aceste personaje principale și secundare, mai apar și altele secvențiale, importante în spectacolul literar al societății românești. 

Particularități: Am enunțat la începutul acestui articol faptul că romanul este unul dificil. Plurilingvismul discursului fiind motivul de bază. Cititorul este puțin derutat, chiar de la începutul romanului, pentru că nu știe cui îi aparține perspectiva. După ce crede că a aflat cine este povestitorul, perspectiva se mută la alt personaj, jocul acesta continuă în cele 479 de pagini, dar e un joc fantastic. 

Narator: Ar fi putut intra foarte ușor la particularități acest tip de narator. De ce? Pentru că naratorul se ascunde în spatele vorbirii personajelor sale. Intenția auctorială pare a fi aceea de a se reduce pe sine la tăcere pentru a oferi spațiu celor două personaje principale, ce domină discursul. Ritmul narațiunii este apăsător, greu, dens, nu există spațiu gol, nu există loc de respirat. 

Concluzie: Mi-a plăcut romanul lui Radu Aldulescu pentru tema aceasta a opresiunii venite din partea familiei, pentru utilizarea unui stil indirect, dar mai ales pentru faptul că m-a făcut să accept că nu e nevoie ,,de poezie" într-un roman ca el să fie superior calitativ. 


Comentarii

NOUTĂȚI