toate păcatele noastre

Titlu: Toate păcatele noastre

Autor: Mihail Victus

Editura: Litera 

      Mihail Victus (n. 1986, București) este autorul romanului Fracturi (2019), laureat al Premiilor Cristian Săileanu pentru romane publicate în 2019 și nominalizat la Cele mai bune cărți ale anului 2019 - Agenția de Carte. A obținut numeroase premii pentru proză, dintre care: Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017), Radu Rosetti (2015).

     Romanul ,,toate păcatele noastre" începe cu un text biblic ce subliniază faptul că în esență lui, omul este rău. Nu voi da frâu liber intenției de a filosofa pe tema binelui și răului, ci voi urma schema deja cunoscută pentru a analiza romanul lui Mihail Victus după: plot, personaje, vocabular, micro-tensiune, teme, particularități. 

      Plot: Povestea acestui roman mă trimite cu gândul la alte două romane: Lolita lui Nabokov și respectiv Dezonoare de M. Coetzee. 

    Înainte de a argumenta de ce ,,toate păcatele noastre" pare a fi în accepția mea un mix între cele două, să prezentăm pe scurt, fără a dezvălui prea mult, despre ce este vorba în roman. 

     Horațiu și Irina sunt frați, cei doi sunt crescuți și educați de părinți cu strictețea pe care o impune viața austeră de creștini ce-și iau rolul mult prea în serios.

Horațiu (ajuns la maturitate) este acuzat de abuz sexual asupra unei eleve (el având funcția de profesor). Irina îsi ia rolul de soră ,,protectivă" în serios și încearcă să-și ajute fratele. 

  Îmbinarea elementor din arealul romanelor de tip polițist cu cele ce aparțin romanelor de factură psihologică păstrează un climat tensionat, iar cititorul se vede prins în plasa unei trame foarte bine construite. 

  Relația dintre cei doi frați este privită prin fereastra îngustă și abia acceptată de societatea românească, cea e erotismului adolescentin, copilăresc,  un erotism suspendat între gând și act. 

    Teme: Revenind la afirmația expusă la începutul acestui text. Nabokov în romanul său Lolita expune o problematică, anume: erotismul adolescentin, relația dintre adult și adolescentă. Sigur, în romanul lui vorbim despre o cu totul altă conjunctură, dar "erotismul" la o vârstă fragedă e tot greu de acceptat. 

   În romanul lui Mihail Victus erotismul există sub stindardul unui ,,ne descoperim" suntem frați și e normal, în primă instanță, apoi, intervine o  a doua abordare, privită dintr-o perspectivă complet opusă și anume, cea a abuzului sexual. 

  O altă temă interesantă este relația dintre cei doi frați și, mai apoi, cea dintre copii și părinți sau alte rude, cum e unchiul Paul.

  Particularități:  ,,Toate păcatele noastre" este construit într-o manieră realistă.    Prezentul și trecutul devin oglinzi ce înregistrează realitatea așa cum este ea fără a fi deformată de opinii conservatoare sau limitate.  

  Personaje: Să construiești un roman cu o narațiune la persoana I fără să cazi în necuprinsul hău al ,,pierderii în detaliu" cere un efort de conștientizare, de prezență în prezent și ochi de Ciclop.

   Personajele acestui roman au carne, oase, respirație și trăire.  Gabriel Teodorovici, prin elementele sale particulare psihosociale, îmi amintește foarte mult de un anume Costache Giurgiuveanu, care poate spune: Aici nu stă nimeni!

  Horia prin decizia de a renunța să lupte pentru a-și susține nevinovăția îmi amintește de David Lurie al lui Coetzee. 

  Un alt personaj magnific și greu de stăpânit este Paul, unchiul celor doi copii, o scursură a societătii ce face parte din șleahta de credincioși prefăcuți, acceptați și crezuți. 

Micro-tensiune: Am lăsat la final acest ultim aspect pentru că în el găsim motivul pentru care romanul lui Victus primește: 5/5 și felicitările de rigoare. 

  Să susții și să menții în 225 de pagini o tensiune controlată și care să se dezvăluie odată cu mișcarea ochiului, dar care să nu fie plictisitoare, aici intervine geniul lui Mihail Victus. 

  ,,Nenorociții ăia care îndrăzneau să-l..." de la pagina 14; ,,pe bărbatul care reușise să atragă ura atâtor milioane de oameni" de la pagina 35; iar la 51 să spui concret ceea ce s-a întâmplat, denotă o anumită maturitate în arta scrierii. 

Concluzii : Poate că pe partea de vocabular acest roman nu m-a surprins, poate că aș fi vrut ceva profunzime în surprinderea fricii, dar romanul lui Mihail Victus are această proprietate despre care Georges Poulet vorbea: conștiința cărții înlocuiește, pune stăpânire pe  conștiință cititorului, iar aceasta poate simți, gusta, vedea, mirosi.   Se abandonează pe sine pentru a face loc unei alte conștiințe ce trăiește prin respirația sacadată și prin bătăile inimii cititorului.  

Un roman de nota 5/5 

Găsiți romanul aici🙈

With love, dimineți târzii!

Mă'nclin!