Un nor în formă de cămilă

Titlu: Un nor în formă de cămilă

Autor: Alina Nelega 

Editura: Polirom 

  

    Să ne imaginăm pentru o secundă că ne-am transformat într-o super-muscă, iar ea poate  traversa spațiul și timpul cu ușurință.  

    Ne aflăm în jurul anului 1600 la Goble Theatre unde textul tragediei Hamlet a fost reprezentat pentru prima dată. 

    Suntem uimiți și aripioarele noastre își pornesc bâzâiala, ne îndreptăm din inerție către secolul al XXI- lea unde Alina Nelega rescrie tragedia Hamlet, așa cum Sarah Kane a rescris Phaedra, însă Alina Nelega se joacă cu bietele musculițe, le lasă să privească, să se ospăteze din savoarea ,,bârfulițelor din spatele cortinei", ne îndeamnă chiar să ne bucurăm de ospiciul din care facem parte toți.

   Ciudat este că atunci când începi să te încrezi în naratorul acestui roman, exact ca-n filmele lui Krzysztof Kieślowski, ești lovit de realitatea tristă, viscerală, concretă, care-ti demonstrează că ,, lumea asta nu e numai ceea ce e, în ea există, pentru cine are ochi să vadă, tot ce ar putea să fie". 

   Una dintre temele principale ale acestui roman este relația dintre mamă și fiu. O relație cariată de o lege fizică născută dintr-un handicap al ființei omenești, și anume, această imposibilitate de a percepe realitatea celui de lângă noi.

  ,,Propriul adevăr te orbește, crezi că știi ce gândesc și cum sunt, dar eu sunt altfel decât tine".

  În romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste prima noapte de război, apare un motiv reluat de Alina Nelega, motivul apartenenței(posesiei). Fiul îi declară mamei:  ,,Nu sunt al tău, nimeni nu e al nimănui, suntem doar ai noștrii și nici măcar ai noștrii nu suntem pe deplin, iar când vrem să-i avem pe ceilalți nu mai suntem nici ai noștrii". 

  Sigur, acest motiv apare și-n romanul Minunata lume nouă, dar spre deosebire de utopia lui Aldoux Huxley, aici realitatea ucide prin indiferență sau poate că din incapabilitatea de a putea percepe, nu de a accepta, că există realități diferite. 

  În una din dramele de idei ibseniene apare această idee prin care autorul ne face atenți la ,,minciuna vietii" pe care nu suntem îndreptățiți să i-o luăm nimănui, dar care există indiferent dacă noi conștientizăm. 

 Prin discursul celui de-al doilea narator, vocea fiului, care apare către finalul romanului, autoarea devine acel Gregers care-i transmite subliminal cititorului nevoia omului de un adevăr ce îl va elibera, cu preţul unei mari dureri. 

   Unul dintre fragmentele cele mai intense se află la pagina 182. Este constituit dintr-o  metafora vizuală realizată prin introducerea unei ,,scene" în care fiul personajului-narator fotografiază trupul lipsit de viață al Laviniei. 

  Denumită  ,,Nud toxic de fecioară" expozitia de fotografii de la teatru din cadrul procesiunii funerare are capacitatea de a stârni milă și groază, acel catharsis prin care cititorul se vede pe el expus ,,lumea aia pestriță, lacomă ce se așteaptă la imagini melodramatice, care să idealizeze moartea". 

  Pe lângă relația disfunctională dintre mamă și fiu mai apare o a doua temă importantă: Teatrul. 

 

 Concluzionez prin a spune că în teatru  ,,dialogul se frânge în rugăciune" iar spatele actorului ,,e un poem erotic". 

 Aș putea citi acest roman ,,fără să-mi pese de scurgerea timpului", dar romanul e un produs finit și asta e unica mea nemulțumire. 

Găsiți cartea aici

With love, dimineți târzii! 

Mă'nclin!