Treisprezece, Proză fantastică

Titlu: Treisprezece, Proză fantastică 

Editura: Litera

Bună să vă fie inima. 

  Am să vă vorbesc foarte puțin despre cei care mi-au atras atenția, cei care mi-au plăcut cel mai mult. 

1. Pavel Nedelcu 

  Cele două povești ale lui Pavel, Buchete urbane și respectiv Elvis părăsește clădirea mi-au plăcut foarte mult. De ce?  

  Ceea ce m-a frapat este vocea naratorului care pare și implicat și neimplicat în poveste.  Faptul că autorul apare ca un djin, dar vasul este chiar povestea, dă o notă de naivitate, simplitate, libertate copilărească și un aer prietenesc(os). 

   În Buchete urbane suntem surprinși de imaginația care pune stăpânire pe autor, ea-l stăpânește și nu invers. De ce? Pentru că doar ,, inconștientul adus în conștient" poate scoate la iveală discuțiile de la ,,nivelul portofelului" între personalitățile de pe bacnote.         

   Povestea bătrânicii care încearcă să supraviețuiească m-a atins pentru că răspunde la una dintre temerile cele mai mari prezente în inconștientul colectiv din spațiul românesc: Oare va fi cineva să-mi dea o cană de apă la bătrânețe? Îmi va ajunge pensia? 

  Poveste cu Elvis mi-a amintit de ,,Nasul" lui Gogol, iar prin acest lucru a apăsat butonul de "familiaritate" ceea ce pentru mine e de bine.  Proza fantastică a lui Pavel are câteva elemente ce-i fac notele umoristice să se asemene (să se apropie) de scrierile lui Saramago și anume: ironia fină, această afinitate pentru șotii, nivelul psihologic de la care pornește analiza.  Personajele sunt construite bine și, da, îți dau senzația că le știi, le-ai văzut pe stradă. Sunt vii și pline de surprize. 

2. Bogdan Răileanu 

Titlul povestirii este ,,Înainte să te retragi în lumea ta". Interesantă mi s-a părut tema aleasă de Bogdan Răileanu și anume ,,cititul tămăduitor". Pornește de la ideea că planeta este infestată cu un virus, iar cititul ne poate tămădui. Am simțit ceva sarcasm și ironie adusă la adresa ,,religiilor", iar eu pentru că sunt o persona no grata, datorită părerilor mele asupra acestui subiect, mi-a plăcut. 

3. Lucian Mîndruță mi-a confirmat prin povestea lui o idee la care îmi stă gândul de ani buni ,,chinul suprem este să exiști la nesfârșit". 

,,Insuportabila plictiseală a eternității" este o istorioară despre viața de apoi, despre locul minunat în care ajung cei buni, Raiul promis de Dumnezeu.  Partea interesantă se află în felul în care pune în ,,scenă" această idee cu tentă filosofico-existențialistă. 

,,...și chiar era bun Paradisul! Temperatura era potrivită și- ideal pentru un român- nu era curent" clișeu, clișeu, dar e de apreciat. 

4. Cosmin Leucuța ,,Capra cu 4 iezi"

     Povestea lui mi-a amintit de Capra cu trei iezi 2.0 a lui Matei Vișniec, care este o continuare a celei scrise de Creangă. 

  Povestea fantastică a lui Cosmin are câteva caracteristici ce trebuiesc subliniate. De ce? Pentru că este o poveste scrisă foarte bine. În primul rând, creează de la un paragraf la altul acele micro-suspansuri. În al doilea rând, procedeul folosit pentru a-și construi povestea este  înrudit cu ,,povestirea în ramă [e mai mult o poveste în poveste]

   Lupoiaca ia parte la căutarea iedului și în același timp se află la bar povestindu-și tragedia și înecându-și amarul într-un pahar de whisky. În al treilea rând, povestea în sine este una foarte bună. De ce? Pentru că personajele primesc caracteristici umane atât de specifice și inerente speciei noastre, încât cititorul uită că personajele sunt animale. O fabulă modernă, un exercițiu de rescriere reușit din toate punctele de vedere. 

5.  Radu Găvan- Ezria 

  Ce-aș mai putea spune despre Radu Găvan sau despre ceea ce scrie? Povestea aceasta, Ezria, reprezintă chintesența a ceea ce eu numesc fantastic(în ambele sensuri). 

  Cu elemente decupate din arealul realității (cișmea, burlan, bicicletă, parc, vocea unei cântărețe) a construit un labirit care sfidează legile fizicii clasice, dar care se înscrie în fizica cuantică prin băiețelul care e în același timp și copilul străzii și copilul unei familii normale".

   Cățelul alb poate fi asemănat cu iepurașul din Alice în Țara Minunilor, doar că animalul domestic o poartă pe fetiță prin spațiu și timp.  

    În toate scrierile sale Radu Găvan este un magician, un alchimist care știe câte micrograme din estetica ,,grotescului" să pună în descrierile sale, în imaginile pe care le creează și câte nanograme din estetica ,,sublimului". 

  Puteți comanda cartea de aici.