,,Te iubesc neînchipuit de mult"

Bună să vă fie inima.

    Am să încep prin a vă mărturisi că până acum n-am avut un autor preferat. Mi-au plăcut mulți, dar Gellu Naum este în accepția mea un autor "neînchipuit de bun". 

    N-am citit ,,pohemele" lui, dar Zenobia este prin excelență un pohem filosofic de dragoste. 

   Caracteristica predominantă a romanului Zenobia este delicatețea sinistră ce ia naștere din vârtejul real-ireal. 

  Gata cu sentimentalismele, ne concentrăm pe roman. Știu că pare schema unui referat de bac, dar ca să discuți despre o operă trebuie să ai în minte câteva criterii, iar acestea sunt o parte din criteriile cele mai importante după care eu analizez un roman. 

1. Personaje 

    Naum a hotărât să-și păstreze numele real și astfel devine personajul propriului roman. Zenobia este soția lui. Mai apar și alte personaje: Gerda(preferata mea), Dragoș, Domnul Sima. Personaje sunt conturate excepțional și sunt așezate într-o lume  fantastică. 

2. Naratorul se adresează direct, la un moment dat apare de nicăieri un ,,stai să-mi aprind o țigară" apoi continuă povestea. Acest procedeu te face să crezi că nararorul e lângă tine și-ți spune o poveste. 

3. Vocabular. Când spun vocabular mă gândesc la tot ceea ce poate intra în el. Putem vorbi despre frazele lungi care oferă senzația de curgere, de umplere a spațiului. Putem vorbi despre felul în care se exprimă personajele, Gerda este personajul care are o deficiență de vorbire, iar acest lucru oferă autenticitate, senzație de nou și dă un aer ludico- ilar romanului. 

O altă trăsătură importantă este repetiția expresiei ,,n-am să-l descriu". De aici putem deduce faptul că Naum face parte din suprarealiști, iar una din trăsăturile specifice realismului, curent literar, era descrierea spațiului, pentru că spațiul oferea informații despre caracterul personajelor. 

  O altă trăsătură interesantă este numerotarea fragmentelor, care oferă cititorului senzația de observare, participare la procesul de creație. Pare a fi un manuscris, nu ceva deja publicat. 

4. Procesul de creație sau l’art poétique cum îl numesc francezii. În unul din dialogurile (nu există linii de dialog) dintre Gerda și Naum(pagina 79) ni se destăinuie care este motivul, de ce scrie. La pagina 60 apare o fărâmă din ,,procesul de creație". 

5. Conflictul este unul de ordin interior. Mereu amintesc de micro-suspans, iar Naum e maestru. Zenobia e un exemplu excepțional din punctul acesta de vedere. De ce? Pentru că acțiunea în sine nu este clădită ca-n orice poveste, adică personajele nu au parte de impedimente în drumul lor, personajele nu au un țel, un scop, dar suspansul continuă de la o pagină la cealaltă. 

    Dacă un roman se încheie așa: ,,În fața scorburii, pe un maldăr de trestii uscate, Zenobia ședea cuminte, cu mâinile în poală. Îi albise părul așteptându-mă" nici nu mai conteză ceea ce am înțeles eu, ci ceea ce am simțit. 

     Mai sunt multe de spus despre Zenobia, dar mai bine trec la concluzie. Iubesc neînchipuit de mult acest roman. M-am simțit ca atunci când am citit Absenții de Augustin Buzura. Acest ,,te iubesc neînchipuit de mult" mi-a amintit de fraza ,,ne-am pricopsit" a lui Preda, iar "știrile din ziare" inserate mi-au amintit de mișcarea Dada și de Tristan Tzara. 

  

With love, dimineți târzii. 

Mă'nclin!