la topirea ghețarilor


Titlu: La topirea ghețarilor
Autor: Ana Săndulescu
Editura: casa de pariuri literare


    ,,Atunci când cineva îşi întâlneşte cealaltă jumătate, adevărata jumătate a sinelui, indiferent dacă este vorba despre o persoană iubită din tinereţe sau o alta de un fel diferit, cuplul se pierde în minunăţia dragostei, prieteniei şi intimităţii şi niciunul dintre parteneri nu va ieşi din privirea celuilalt, ca să zic aşa, nici măcar pentru o clipă..."
  
                                                        Platon


   Volumul ,,la topoirea ghețarilor" este clădit, fundamentat pe alternanța dintre narațiunile poetice ale Liei și cele ale Esperei. Ana Săndulescu construiește "un dialog" între sinele pierdut și metamorfozat în persoana unei pictorițe și sinele fals reprezentat de Espera, care este și ea artistă.
  "Senzația că eram translucidă, multiplicată/de efectul spectatorului,/ începeam să-nțeleg/ce simt oamenii atunci când sunt stânjeniți,/ce simte Lia când iese din casă,/ eram mai puțin de-o umbră, poate o alveolă."
   Într-un cotidian simulat, dar care are pregnanța și forma unui prezent cât se poate de real, Espera are ca scop principal salvarea Liei din ghearele incertitudinilor, îndoielilor, anxietății și traumelor.
  Înainte de a continua, este necesar să definim cei doi termeni pentru a nu apărea confuzii. Sinele pierdut este reprezentat de acele părți din ființa noastră pe care trebuie să le reprimăm din pricina cerințelor societății în copilărie. Sinele fals este fațada pe care o ridicăm pentru a umple vidul creat în urma acestei reprimări și pentru că am fost lipsiți de iubirea protectoare adecvată.
   De ce este Lia sinele pierdut? "Eu niciodată nu m-am considerat o persoană creativă, o artistă, am râs de cuvinte mari.." Această negație reprezintă unul dintre motivele principale pentru care am considerat-o pe Lia sinele pierdut.
  De ce este Espera sinele fals? Pentru că ,,în spatele unui copil se ascunde Lia" . Espera este cea care are dorința de a salva. Lia este "copilul" care a suferit pierderea tatălui, care a fost trădat și care suferă.
  ,,Și de la ora două la patru dimineața, când monștrii singurătății erau hămesiți, iar eu nu cutezam să mă iau la trântă cu vreo nălucă", ,,ștergeam petele de igrasie care aveau nesimțirea să trăiască mai mult decât era necesar".
Prin dorința ei de a-și apăra acest "eu pierdut", Espera se apără, mai înainte de toate, pe sine de resimțirea directă a acestor traume.
  Trebuie să mai subliniem un lucru extrem de important, între cele două entități nu se duce o luptă, ci există, mai degrabă, o relație de prietenie.
   În accepția lui Pitagora ,,prietenia este egalitate armonioasă" . ,,Când Lia s-a înscris la cursul de pictură/eu/mă nășteam/în atelierul de poezie. Am aflat că pictura ține loc de om/versurile/mele/ca într-un cheag/speranța".
   Lia și Espera sunt ambele artiste. Lia a luat naștere cu mult înaintea Esperei. Ideea că "pictura ține loc de om" indică faptul că Lia este o singuratică, o umbră care-și caută lumina, o ființă închisă. Pentru acest sine pierdut ,,lumea pare o prefăcătorie, un ciob prismatic multicolor[...] singură mi-am pus gratii la viață."
  Andre Malraux afirma următorul lucru: ,,prietenia înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greșește".
,,Care e primul lucru pe care trebuie să-l faci când prietena cea mai dragă dispare? Să ai grijă ca inima să nu-ți iasă din piept sau să ai grijă de inima ei?"
  Lia spune că ,,aș vrea să adun rămășițele prieteniei noastre într-o urnă" și tot ea se întreabă: ,,Ce rost are să faci ceva dacă nu faci pentru cineva?"
Espera răspunde: ,,Lia are grijă de mine acum" .
  Acest volum al Anei Săndulescu reprezintă o confesiune interioară între două instanțe ce par că s-au căutat pentru a repara ființa.    Sinele pierdut și sinele fals se privesc unul pe celălalt și învață să trăiască. Dialogul lor topește straturile de gheață dintre ieri și mâine prin luciditate și conștientizare. Cele două știu că ceea ce le aparține cu adevărat doar lor este acel ,,hic et nunc". 
  Volumul ,,la topirea ghețarilor este cartea care vorbește despre pierderea cuiva drag.  Discursul nu aparține unuia care se resemnează în fața suferinței, ci omului care se ocupă de restaurarea acelor ,,grinzi ale spiritului" care stau să se prăbușească pentru că altminteri ,,îți pierzi culoarea, te-mprăștii-n beznă,/ devii uitat, dacă vreodată ai avut norocul/ să fii altfel decât invizibil".
  Elbert Hubbard spunea că ,,un prieten este o persoană care știe totul despre tine și încă te place" iar acest lucru poate topi ghețarii care și-au făcut apariția în inimile secate de speranță. 
  
    
   În încheiere, putem spune că Ana Săndulescu a scris o carte despre adevăr și vindecare. Literatura cere ceea ce afirmă Espera ,,jur că e de ajuns doar ceea ce simțim azi" . 



With love, dimineți târzii
Mă'nclin!

Comentarii

NOUTĂȚI