părul de pisică
Titlu: părul de pisică
autor: Elena Simion
editura: casa de pariuri literare
anul publicării: 2021
Volum "părul de pisică" este prin excelență asumarea completă, totală a unui om care a înțeles ce este cu adevărat libertatea. Acest volum nu reprezintă discursul cuiva care își exprimă dorința de a fi liber, ci este discursul aceluia care trăiește libertatea și nu se dă în lături de la a vocaliza, manifesta, expune în cuvinte și propoziții ceea ce are de spus.
Elena Simion este vocea puternică a tinerilor, a generației care iese în stardă nu doar pentru că salariile sunt mici, ci pentru lucruri ce par mult mai greu de înțeles. Libertatea presupune responsabilitate, cunoașterea drepturilor, informare constantă și puterea de a cere conducătorilor să facă ceea ce e corect și drept "unde ajung mizeriile din presă după/ ce curg în noi ca un așa trebuie/și eu vreau autostradă peste ciocan și seceră".
Discursul ei este presărat de ironie, o ironie fină, subtilă, ascunsă printre rânduri ,,când țara cerea alt guvern/ creșteam două pisici./prea multă atenție fără să ofere/ nimic la schimb".
Care este tema principală în jurul căreia construiește volumul de poezie? Omul. O sculptură imperfectă care trăiește și moare, simte, speră și visează. Nicolae Iorga spunea că "Scrisul tău să fie ca rășina ce curge din brad: viață revărsată". Viața nu e doar despre fericire, nu e doar despre bine, altminteri ,,de la prea mult bine/nu scrie nimeni" .
Volumul Elenei Simion este asemeni unei cutii, oferite în dar cititorului, pe laturile cărei sunt gravate flori de Youtan Poluo. Imaginile ei au o incomensurabilă putere simbolică ,,îți amintesc/ cum moartea se așează ca o mână de viermi/ sapă șanțuri în creier până/ nu mai ai"
În același timp, aceste imagini au putera de a chema, de a te lua pe sus, de a te învălui ca într-un dans al ielelor din care nu vrei să scapi ,,când ai ascultat ultima dată/ cum cade fiecare strop de ploaie/ pe drumul care duce mereu spre casă? "
Isaac Asimov spunea că "Scrisul, pentru mine, este doar gandire prin degetele mele". Putem adimte că eul liric al acestor poezii trăiește lucid, iar conștiința trează și prezentă dă naștere unor observații care depășesc timpul în care trăim și spațiul, țara în care ne aflăm. Observații care trec de la omul ca individ la omul universal
,,mă simt bine când mă gândesc că/unde am sângerat eu au mai sângerat și alții/ și se creează așa o linie de durere trasată drept/cu mâna stângă".
Durerea, "sunt nopți în care trag ca nebuna de cerșafuri/ toți câinii parcă schelălăie în mine", tristețea, furia, melancolia, nemulțumirea trec prin fiecare atom, mușchi, corp, ființă "oameni care într-un moment de luciditate/își gravează pielea cu obiecte ascuțite/ neajunsul e mereu acolo indiferent".
Asemeni personajului lui Marin Sorescu, Iona, omul caută să evadeze din această balenă uriașă care e viața gravându-și pielea, iar neajunsul devine el însuși organul tăcut al balenei, un plămân ce privește nepăsător.
Pe lângă nepăsare, poezia Elenei Simion pune în discuție un lucru ce ar putea ușura viața, traiul, dar care pare greu de înfăptuit în cele mai multe cazuri "de ce să ne mințim/ ce-mi spui tu se simte/ca un plasture pe un braț lipsă".
Această observație aduce cu sine un alt aspect ,,nu e normal să suferi/de o boală psihică/e ok să o crești acasă, dar nu o scoate în public/aș spune la fel și despre copiii urâți/dar cât timp suntem ipocriți/ei nu există".
Neajuns, minciună, ipocrizie. Toate acestea sunt legate între ele așa cum orizontul unește pământul cu cerul. Omul împovărat de neajunsuri, minte ca să pară că-i e mai bine, dar aceasta e doar o persona și nu sunt toți ceilalți oribi, așa că ajunge un ipocrit.
Iată că dintre cei care văd "femeia simplă gândește mărunt/dar știe că praful se pune pe încheieturi/ dacă nu mai sunt atinse". Ea este cea care spune că "am observat cum trece/ apa printre degete de parcă/ nu e nimic de iubit acolo" și tot femeia simplă răspunde unei societăți subjugate de iluzia că dacă ea, societatea, e condiționată de plăceri imediate, dezbinată, rea, avidă după putere, Dumnezeul ei e diferit "să nu ne mai mințim/dacă-ți pune dumnezeu mâna în cap/ e pentru că vrea un blowjob".
editura: casa de pariuri literare
anul publicării: 2021
Volum "părul de pisică" este prin excelență asumarea completă, totală a unui om care a înțeles ce este cu adevărat libertatea. Acest volum nu reprezintă discursul cuiva care își exprimă dorința de a fi liber, ci este discursul aceluia care trăiește libertatea și nu se dă în lături de la a vocaliza, manifesta, expune în cuvinte și propoziții ceea ce are de spus.
Elena Simion este vocea puternică a tinerilor, a generației care iese în stardă nu doar pentru că salariile sunt mici, ci pentru lucruri ce par mult mai greu de înțeles. Libertatea presupune responsabilitate, cunoașterea drepturilor, informare constantă și puterea de a cere conducătorilor să facă ceea ce e corect și drept "unde ajung mizeriile din presă după/ ce curg în noi ca un așa trebuie/și eu vreau autostradă peste ciocan și seceră".
Discursul ei este presărat de ironie, o ironie fină, subtilă, ascunsă printre rânduri ,,când țara cerea alt guvern/ creșteam două pisici./prea multă atenție fără să ofere/ nimic la schimb".
Care este tema principală în jurul căreia construiește volumul de poezie? Omul. O sculptură imperfectă care trăiește și moare, simte, speră și visează. Nicolae Iorga spunea că "Scrisul tău să fie ca rășina ce curge din brad: viață revărsată". Viața nu e doar despre fericire, nu e doar despre bine, altminteri ,,de la prea mult bine/nu scrie nimeni" .
Volumul Elenei Simion este asemeni unei cutii, oferite în dar cititorului, pe laturile cărei sunt gravate flori de Youtan Poluo. Imaginile ei au o incomensurabilă putere simbolică ,,îți amintesc/ cum moartea se așează ca o mână de viermi/ sapă șanțuri în creier până/ nu mai ai"
În același timp, aceste imagini au putera de a chema, de a te lua pe sus, de a te învălui ca într-un dans al ielelor din care nu vrei să scapi ,,când ai ascultat ultima dată/ cum cade fiecare strop de ploaie/ pe drumul care duce mereu spre casă? "
Isaac Asimov spunea că "Scrisul, pentru mine, este doar gandire prin degetele mele". Putem adimte că eul liric al acestor poezii trăiește lucid, iar conștiința trează și prezentă dă naștere unor observații care depășesc timpul în care trăim și spațiul, țara în care ne aflăm. Observații care trec de la omul ca individ la omul universal
,,mă simt bine când mă gândesc că/unde am sângerat eu au mai sângerat și alții/ și se creează așa o linie de durere trasată drept/cu mâna stângă".
Durerea, "sunt nopți în care trag ca nebuna de cerșafuri/ toți câinii parcă schelălăie în mine", tristețea, furia, melancolia, nemulțumirea trec prin fiecare atom, mușchi, corp, ființă "oameni care într-un moment de luciditate/își gravează pielea cu obiecte ascuțite/ neajunsul e mereu acolo indiferent".
Asemeni personajului lui Marin Sorescu, Iona, omul caută să evadeze din această balenă uriașă care e viața gravându-și pielea, iar neajunsul devine el însuși organul tăcut al balenei, un plămân ce privește nepăsător.
Pe lângă nepăsare, poezia Elenei Simion pune în discuție un lucru ce ar putea ușura viața, traiul, dar care pare greu de înfăptuit în cele mai multe cazuri "de ce să ne mințim/ ce-mi spui tu se simte/ca un plasture pe un braț lipsă".
Această observație aduce cu sine un alt aspect ,,nu e normal să suferi/de o boală psihică/e ok să o crești acasă, dar nu o scoate în public/aș spune la fel și despre copiii urâți/dar cât timp suntem ipocriți/ei nu există".
Neajuns, minciună, ipocrizie. Toate acestea sunt legate între ele așa cum orizontul unește pământul cu cerul. Omul împovărat de neajunsuri, minte ca să pară că-i e mai bine, dar aceasta e doar o persona și nu sunt toți ceilalți oribi, așa că ajunge un ipocrit.
Iată că dintre cei care văd "femeia simplă gândește mărunt/dar știe că praful se pune pe încheieturi/ dacă nu mai sunt atinse". Ea este cea care spune că "am observat cum trece/ apa printre degete de parcă/ nu e nimic de iubit acolo" și tot femeia simplă răspunde unei societăți subjugate de iluzia că dacă ea, societatea, e condiționată de plăceri imediate, dezbinată, rea, avidă după putere, Dumnezeul ei e diferit "să nu ne mai mințim/dacă-ți pune dumnezeu mâna în cap/ e pentru că vrea un blowjob".
Frumusețea si originalitatea trebuie căutate în poezia Elenei Simion în act. Actul creației. A spune ceea crezi, a face ceea ce e de făcut și mai exact să fii liber ,să-ți asumi această libertate necondiționat și să acționezi. Aristotel spunea că ,,Fericirea constă în fapte" .
În încheiere, putem spune că volumul "părul de pisică" reprezintă puterea, dreptul, natura celui ce-şi ajunge sieşi.
În încheiere, putem spune că volumul "părul de pisică" reprezintă puterea, dreptul, natura celui ce-şi ajunge sieşi.
With love, Dimineți târzii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu