nimic nu e în neregulă cu mine

 

Titlu: nimic nu e în neregulă cu mine

Autor: Ramona Blodizsar

Editura: casa de pariuri literare

Anul: 2021

 

,,În cea mai mare parte a istoriei, anonimul a fost o femeie”

Virginia Woolf

 

 

   Poezia acestui volum este o poezie a respirației. O respirație controlată, exersată și repetată timp de câteva minute, un puternic atindepresiv.  Poemele sunt caracterizate de o simplicitate debordantă, dar nu poate fi vorba de nici o urmă de simplism pentru că fiecare poem numular cuprinde două suprafețe pe care se alunecă.

    Încă din titlul primului poem, eul liric se așază pe sine sub microscop și observă prezența unei antinomii individuale care este în mod indubitabil universală. Atunci când cititorul privește spre versurile ,,mă cuprinde o tristețe imensă/ nu știu de unde vine/ e familiară și în același timp nu-mi aparține/ găsește în acestea o absoluitate. 

  Contradicția aceasta se află în fiecare homo sapiens ,,(senti)mental “.  Eul liric îmbracă haina unui Akaki Akakievici, o haină ponosită, uzată. O haină ce aparține unui abderit, o metaforă a cunoașterii trăirilor cu vibrație joasă, a mâhnirii. Pentru a reuși să îți cunoști tristețea ,,ca pe un buzunar rupt de la geaca de iarnă " este nevoie de o cantitate abnormă de luciditate.

  Camil Petrescu menționa acestă idee ,,Câtă luciditate, atâta conștiință, câtă conștiință, atâta pasiune și deci atâta dramă". Cu ironia îndreptată către sine, poeta afirmă o idee pe care de cele mai multe ori o privim cu ușurință și pe care o tratăm adesea cu  foarte mare lejeritate ,,sunt femeie și asta îmi ocupă tot timpul". Una din temele  centrale ale volumului ,,nimic nu e în neregulă cu mine" este femeia.  

  Poezia devine ea însăși o femeie ,,scrisul e cutia toracică, cuvintele sunt coastele". Pornind de la perioada adolescenței în care fata se vede pe sine ,,indestructibilă ca un Nokia 3310" și ajungând în perioada maturității în care poezia devine cea căreia i se destăinuie, cea prin tăcerea căreia se creează acea punte ,,între mine și mine".

,,Cuvintele stau într-o cușcă a inconștienței mimată prin conștiința scopului". Câtă sicitate se află în această frază atât de absconsă, încifrată, dar în același timp atât de directă și verosimilă până în măduva sunetului.  

  Poeta trăiește ,,o existență care-mi consumă timpul și pe care o fraudez" și își cântărește ,,viciile la cântarul mic de bucătărie". Aceasta este o poezie a nespusului, a tăcerii încifrate în poezie. Poate fi privită, în același timp, ca pe o poezie a refulărilor, o poezie a visului în care eul liric se aruncă în hăul cel mai mare și din care renaște. Poezia este cea care mediază între a fi și a trăi. Tot poezia este cea care liberalizează plăcerea.

  Viața este cea care te face să ,,cunoști noi niveluri de frică", iar societatea transformă omul într-un șobolan de laborator a cărui minte este analizată. Poezia Ramonei este o formă de conștientizare, o formă de eliberare de cunoscut, o formă de exprimare a ceea ce nu poate fi zis cu voce tare.

  Originalitatea poeziei trebuie căutată în luciditatea cu care se exprimă pe sine, în onestitatea care poate fi tranșantă pe alocuri și categoric în acest simț al ridicolului, al echilibrului și al maturității emoționale de care dă dovadă Ramona Boldizasar.

 

Mulțumesc celor care au citit acest articol.

With love, Dimineți Târzii

Mă’nclin!