Mă vei căuta, nu ?

  Mă vei căuta, nu? 

  Am mâncat prunele care erau în frigider. Soarele cerea Mariei din Magdala să-l coboare de pe Crucea Voinicului. Vântul strecura lacrimile purpurii ce-ți căutau palmele. Am sărit pe geam și am căzut în trupul unei femei de nisip.

  De acolo mă nasc cu-un semn pe obrazul stâng. Cel mai probabil n-o să mă iubească. Mă va părăsi la un orfelinat de copii. 

Vreau să simt 1000 de vieți durerea pentru a ajunge din nou lângă tine? Da.
  

Am ieșit cândva din burta unei femei al cărui soț îmi masa pulpele când ea nu era de față și mi s-a făcut greață de Poseidon.

   Am umplut cada cu apă și mi-am părăsit carnea pângărită acolo, o stâncă.

De ce nu mă cauți? 
  

Altă dată, am ieșit din trupul unei femei ce se ruga strașnic la un Dumnezeu ce-i permitea să-și bată copiii cu antena, pumnii și picioarele. Pe mine m-a dat cu capul de dulap până mi-am văzut sângele pictând Țipătul pe față.
  

  De n-aș fi mușcat din nenorocitele tale de prune...

   În prima mea viață, am ieșit din pântecul unei femei sărace. Atât de săracă era încât mă hrănea cu muștele ce se izbeau de firmiturile căzute de la mesele conducătorilor, cu carnea șobolanilor prinși în lagărul din Transnistria.
 

 În cea de-a doua viață mi-am dorit să fiu fiica unei narcomane. Cel mai frumos a fost în interiorul ei. Dopamina din mine era la cote maxime. După ce am ieșit am dat de sursa fericirii din interior, de coasa care urma să-mi taie gâtul. Heroina. 

Cu iubire nu s-a injectat niciodată femeie asta.   

  Dintr-un trup bombardat de armata de ace, am plonjat în trupul unei nimfe.
Numele meu era Meropeea și mă îndrăgostisem de cerul cald din tine.
Primăvara îți acopereai sânii cu magnolii albe. Părul ți-l prindeai cu poeme de dor. Gleznele tale înebuneau coralii. 

Buzele-ți pictate de Caravaggio, rămâneau ca ochii unui pui de pisică anesteziat înainte de castrare.

Transpirai compozițiile lui Chopin.

  Într-un coș din nuiele cărai zacusca facută de Helois sau Abelard. 

Pălăria cu fundă roșie îți ascundea cele două Gliesse 581g. 

Mie îmi venea să le scot și să le sărut. Părul îți ascundea urechile. 

Voiam cu disperare să ți le tai, la fel ca Petru, în grădina Ghețemani.

 Doar așa îmi puteai urmări strigătul în eternitatea reîntoarcerii. Cu o ureche lipită. Te întrebam mereu: Mă vei căuta, nu?

 Și tu? Îmi îndesai pe gât mereu prune. 

Poezia îmi aparține. 

With love, Dimineți târzii.